Ariile naturale protejate de interes naţional care compun reţeaua naţională de arii naturale protejate din România, au fost desemnate conform clasificării Uniunii Internaţionale a Conservării Naturii (IUCN). În prezent, România deţine cca. 1000 de arii naturale protejate reprezentând aproximativ 8% din suprafaţa României
Prin Legea 5/2000 a fost declarat cel mai mare număr de arii naturale protejate de interes naţional, suprafaţa acestora însumând aprox. 5% din suprafaţa României. Prin Hotărârea de Guvern 2151/2005 suprafaţa protejată a crescut la 7%, iar în perioada 2006 - 2007, suprafaţa ariilor naturale protejate s-a mărit la 8% din suprafaţa ţării prin instituirea a 18 noi arii naturale protejate prin Hotărârea de Guvern 1581/2006 şi Hotărârea de Guvern 1143/2007, procent menţinut până în prezent.
Scopul şi regimul de management al categoriilor de arii naturale protejate sunt definite în Anexa 1 la OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.
Clic aici pentru a închide harta